La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat astăzi, 2 martie 2022, proiectul de Hotărâre privind acceptarea unei donații de teste antigenice rapide pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 din partea Republicii Coreea și darea acestora în administrarea Ministerului Sănătății.
Conform documentului, statul român acceptă din partea Republicii Coreea donația de 600.000 teste antigenice rapide pentru diagnosticul COVID-19. Testele vor fi repartizate gratuit unităților care asigură testarea persoanelor suspecte de infectare cu SARS-CoV-2.
„Ultimii ani au demonstrat că solidaritatea și sprijinul reciproc sunt esențiale pentru asigurarea răspunsului la amenințările la adresa sănătății publice. Apreciem și mulțumim pentru această donație prietenilor noștri coreeni. La rândul nostru, anul trecut am oferit ajutor statului coreean printr-o donație de vaccinuri anti-COVID-19”, a declarat prof.dr. Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății.