A început proiectarea Spitalului Regional de Urgență Cluj.
Câștigătorul licitației este Asocierea 3TI Progetti Italia – Ingineria Integrata S.p.A, Aduro Impex SRL, ATI Project SRL – asociere italo-română.
Consorțiul are obligația, conform contractului, să finalizeze Proiectul tehnic de execuție(PT) în 12 luni.
De asemenea, contractul mai prevede 60 de luni pentru asistență tehnică (inclusiv pe perioada execuției lucrărilor de construcție) și alte
60 luni perioada de notificare a defectelor(garanția lucrărilor).
Bugetul pentru lucrările de proiectare și asistență tehnică este de aproximativ 10 milioane de euro.
Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea 849 de paturi pentru îngrijirea pacienților internați, 19 săli de operație, 60 de paturi pentru urgențe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu și circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic și tratament (imagistică, servicii chirurgicale, endoscopie, cardiologie, etc.).
Unitatea sanitară va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt și va fi organizat, în premieră pe centre de servicii (ex: Centrul de cap și gât, Centrul toracică, Centrul Abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă și copil, etc) și va utiliza tehnologii medicale avansate.
Construirea spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuție iar valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 540 de milioane de euro.